Atunci când diagnosticați nevoile pacientului, trebuie să vă amintiți trei lucruri foarte importante:

1. Marea majoritate a pacienților nu au aceleași cunoștințe ca dumneavoastră, chiar dacă ei cred că au.
2. Lipsa de cunoștințe poate determina pacientul să ia decizii greșite, solicitând farmacistului un anumit medicament care nu este o alegere bună pentru el.
3. Lipsa de cunoștințe a pacientului, care cere „ceva pentru…”, îl poate face să nu înțeleagă întrebările puse pentru diagnosticare și să nu știe cum să răspundă la acestea. Acest lucru poate duce la autodiagnosticare și la luarea unor decizii greșite (a se vedea punctul 2).”

Ținând cont de cele de mai sus, este o bună practică să presupunem că alegerea pacientului cu privire la medicamentele pe care le solicită nu este întotdeauna cea mai bună. Nu am folosit niciodată acest termen intenționat, știind că poate fi considerat un abuz. La urma urmei, știm că o parte din achizițiile pacienților constau în cumpărarea de medicamente deja testate, care le-au fost prescrise anterior de un medic sau recomandate de un farmacist. Cu toate acestea, cred că adoptarea acestui mod de gândire vă va împiedica să presupuneți că pacientul face cu siguranță alegerea corectă.

De fiecare dată când un pacient vine la farmacie și cere un anumit medicament, iar dumneavoastră doar îl luați de pe raft și i-l dați, nu faceți decât o vânzare. Pentru a putea vorbi despre un serviciu pentru pacienți care include diagnosticul, este necesar să ne asigurăm că ceea ce a cerut pacientul este alegerea corectă.

Dacă un pacient cere sirop de tuse, nu întrebați ce tip de tuse are – seacă sau cu expectorație—deoarece majoritatea pacienților nu vor putea răspunde. În schimb, întrebați: „Ce fel de tuse aveți? Este o tuse cu expectorație, în care simțiți că se desprinde ceva, sau este o tuse seacă, care vă irită gâtul și provoacă senzația de sufocare?”

Această întrebare este concepută pentru a informa pacientul prin indiciile incluse. Nu dorim ca răspunsul să depindă de nivelul de cunoștințe al pacientului; în schimb, oferim un indiciu, ceea ce facilitează stabilirea tipului de tuse.

Exemplul de mai sus reprezintă doar vârful aisbergului. Eu îl numesc „capcana cunoștințelor farmacistului”. Este vorba despre presupunerea că pacientul știe ce se întâmplă, când, de cele mai multe ori, el nu știe.

Gândiți-vă la întrebările pe care ar trebui să le adresați unui pacient care solicită plasturi pentru bășici. Probabil ați observat că, pentru un pacient, un calus și o bășică cauzată de încălțăminte pot fi percepute ca fiind același lucru. Puteți verifica cu ușurință acest aspect întrebând: „Doar pentru a fi sigur, este un calus sau o bășică, de exemplu, de la un pantof?” Astfel, veți ști exact care este problema.

În opinia dumneavoastră, pacientul poate face distincția între mătreața uscată și cea grasă? Dacă nu știe diferența dintre cele două, este bine să puneți o întrebare simplă care să-l ajute să înțeleagă. De exemplu: „Mătreața este uscată, cade sau este mai degrabă grasă și lipită de scalp?”

Pacienții fac distincția între crampe și furnicături? Verificarea acestui aspect poate fi foarte importantă pentru calitatea diagnosticului. Întrebați-i: „Sunt într-adevăr crampe musculare sau este vorba despre furnicături ori amorțeală la nivelul membrelor?” După o astfel de întrebare, unii pacienți își vor da seama că ar putea avea nevoie de o diagnosticare suplimentară.

Când pacientul solicită un analgezic, întrebați-l pentru ce tip de durere ar trebui să ajute acest medicament? Astfel, veți îndruma imediat pacientul să determine tipul de durere și nu doar localizarea acesteia. În continuare, este foarte important să puneți întrebări specifice, de exemplu: „Este o durere pe care ați putea-o descrie ca fiind crampe?” Cu această întrebare, îi ajutați pe pacienți să identifice tipul de durere, ceea ce se va traduce într-o diagnosticare mai rapidă și într-o recomandare mai eficientă.

Capcana cunoașterii apare ori de câte ori omiteți un diagnostic. De asemenea, aceasta se poate manifesta în situațiile în care, atunci când discutați cu un pacient, utilizați prescurtări, denumiri de substanțe active sau alte expresii care vă sunt clare, dar nu neapărat și pentru pacient.

Dacă doriți să analizați procesul de diagnosticare a pacientului, puteți folosi tabelul de mai jos, care include toate elementele importante de reținut. Întrebările pe care le formulați ar trebui să fie proprii și să se alinieze cu stilul dumneavoastră de comunicare cu pacientul. De asemenea, vă recomand să fiți foarte precisi, în funcție de situația specifică, așa cum am subliniat anterior.

Să aruncăm o privire asupra modului în care acest tabel poate fi utilizat în cazul unui pacient care prezintă dureri.